Feeds:
Posts
Comments

Archive for August, 2010


Viata s-a schimbat considerabil cand am schimbat intrebarile pe care mi le puneam.

Au fost vremurile rebele, in care ma razboiam cu Dumnezeu si-l trageam la socoteala strigandu-i din toti rarunchii ‘De ce Doamne? De ce mie? Da’ de ce iar? De ce nu ma lasi sa plec, sa fiu libera, sa fiu eu?’

Iar El, Dumnezeu dragul, m-a lasat sa ma dau cu capu-mi de peretii vietii, fara sa-mi dea un raspuns care sa ma multumeasca, cat de cat…

Au urmat apoi anii de scolarita in care ‘Da’ de ce?’ a disparut pentru a ma intreba cu obstinatie ‘Ce am eu de invatat de aici? Ce lectie a venit sa-mi dea? Ce mai trebuie sa invat?’

Si asa am aflat si am inteles multe, am integrat parti din mine pe care le ignorasem pana atunci, m-am regasit si-am inceput sa ma aduc acasa.

Inca ma gasesc si inca ma descopar si inca ma aduc acasa. Cu mult mai multa blandete acum, e drept. Dar mi-am dat seama ca prin faptul ca intelegeam, de fapt viata in sine nu se schimba. Atrageam aceleasi situatii, acelasi tipar de persoane, ruland in aceleasi programe/scenarii/filme… Eram ca o fetita la scoala, care doar primea lectii, fara sa se ridice din banca si sa faca ceva, sa schimbe ceva, sa spuna ceva, sa creeze ceva.

Si asa am renuntat si la intrebarea despre ce ma mai invata viata de data asta. Am inceput sa actionez. Atentia imi merge acum catre ‘Ce este posibil acum, aici? Ce pot sa fac eu in acest moment, in aceasta situatie? Care este rolul meu? Cum pot sa contribui? Cum altfel pot fi acum? Cum este bine chiar aici, acum?’

Sunt responsabila pentru ceea ce mi se intampla si pentru ceea ce generez la randul meu. Sunt responsabila pentru alegerile pe care le fac si pentru consecintele lor. Pentru starea mea interioara si pentru mediul exterior. Observ cum contextul exterior se rearanjeaza incredibil de rapid, in momentul in care imi asum, inca o data, deciziile luate, in momentul in care accept si las forma experientelor sa apara fara sa fortez intr-o directie anume.

Nu mai cred in greseli. Cand cautam lectia, porneam de la ideea ca am gresit ceva, altfel n-as fi avut de invatat. De fapt, nu mai cred in invatarea ca pedeapsa, ca si cand Universul ar spune Pentru ca n-ai fost cuminte, treci la tabla si mai ia de-aici o lectie!

Cred ca Universul are un simt cosmic al umorului. Ca pot invata jucandu-ma, cateodata singura, iar alta data impreuna cu ceilalti. Cred in experienta, asa cum se desfasoara ea. Cred in viata, in simplitatea si in intelepciunea ei. Imi dau libertatea de a fi si ii las vietii libertatea de a se manifesta.

Iar viata curge altfel. De fapt, viata curge. Iar eu sunt.

Tu?

Din inima,
Ramona

Advertisements

Read Full Post »