Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘alegere’


Imi este din ce in ce mai clar ca numai un om ranit poate sa raneasca. Numai un om agresat poate sa fie agresiv. Numai acela care a fost abandonat poate sa abandoneze. Cel respins, sa respinga.

La fel cum, o data ce ai cunoscut blandetea, stii sa fii bland la randul tau. O data ce ai invatat sa primesti, poti darui din abundenta. Din momentul in care te simti inteles, poti fi intelegator la randul tau. Iar de cand te-ai lasat atins de iubire, poti manifesta iubirea mai departe…

E rana din tine cea care te indeamna sa ranesti, la fel cum este iubirea din tine cea care te inspira sa iubesti.

Pentru ca, o data ce ai primit un model de viata, un mod de a fi, o alta optiune de trai, poti alege. Iar oamenii fac intr-adevar cele mai bune alegeri in fiecare moment. Doar sa aiba de unde alege. Atata tot.

Depinde de mine si de tine si de noi toti sa daruim modele de viata. Modele de iubire, de bunatate, de respect, de bucurie, de intelegere, de daruire, de comuniune.

Pentru ca, fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume nu mai sunt doar niste cuvinte spuse de Gandhi. Au devenit deja un mod de viata.

Din inima,
Ramona

Advertisements

Read Full Post »


Nu stiu daca a fost la fel si pentru voi, dar eu am crescut fiind ‘intelept sfatuita’ sa nu dau vrabia din mana pentru cioara de pe gard. Intelepciune ivita din frica si lipsurile vremurilor, de buna seama.

Am urmat intelepciunea sfatului cu gardul? Nu prea. Dar, recunosc, mi-a dat de gandit, si nu doar o data…

Asa ca visul de azi-noapte e tare graitor pentru mine.

Am visat ca aveam o vrabie in maini, iar proverbiala cioara se vedea intr-un fundal, stand tentanta pe gard. Ma uitam la vrabia din mainile mele, in timp ce stiam clar ca nu am nevoie de ea si simteam ca mai mult ma incurca, neavand mainile libere. Bineinteles ca s-a auzit vocea care-mi spunea sa nu o dau pentru cioara de pe gard… Dar mi-era atat de clar ca nu am nevoie de vrabie si ca efectiv imi tin mainile ocupate cu ceva de care nu am nevoie, incat am hotarat sa las vrabia sa zboare si sa-mi eliberez mainile. Si, in timp ce ma bucuram de noua senzatie de usurinta si libertate, dand din maini, deschizandu-le in aer, fara a avea nici cea mai mica intentie sa pornesc inspre a insfaca cioara de pe gard, apar din senin doi porumbei care se aseaza pe bratul meu drept. Si, pentru ca in vis orice e posibil, acesti doi porumbei erau din aceia care rad si vorbesc, pentru ca radeau la mine. Iar cand i-am intrebat ‘Pai, ce-i cu voi la mine pe brat?‘ mi-au raspuns ‘Pai, era liber si am avut loc sa ne asezam.

Am crescut auzind ca inseamna risipa sa dai ceva ce ai – vrabia din mana – pentru o promisiune – cioara de pe gard. Acum cred ca, de fapt, adevarata risipa este sa tii ceva ce nu iti foloseste. Risipa de energie, de timp, de oportunitati ce nu au loc sa apara in viata ta.

Si ma gandesc ca, tot acest context al numitei crizei economice poate fi privit, metaforic, ca o… aglomerare de vrabii. Cu siguranta pe mine ma ajuta in fiecare zi sa-mi dau seama ce am cu adevarat nevoie si ce pot sa eliberez. Material, emotional, profesional, spiritual.

E chiar simplu, sa stii. E nevoie de decizia de a crea spatiu. De curajul de a elibera ce nu iti foloseste acum, stiind ca, daca iti va mai folosi vreodata, va veni iar la tine.

Si de intrebarea ‘Ce pot sa fac chiar acum pentru ca oportunitati la care nici nu ma gandeam sa poata intra in viata mea?’

Din inima,
Ramona

Read Full Post »