Feeds:
Posts
Comments

Posts Tagged ‘viata’


Viata s-a schimbat considerabil cand am schimbat intrebarile pe care mi le puneam.

Au fost vremurile rebele, in care ma razboiam cu Dumnezeu si-l trageam la socoteala strigandu-i din toti rarunchii ‘De ce Doamne? De ce mie? Da’ de ce iar? De ce nu ma lasi sa plec, sa fiu libera, sa fiu eu?’

Iar El, Dumnezeu dragul, m-a lasat sa ma dau cu capu-mi de peretii vietii, fara sa-mi dea un raspuns care sa ma multumeasca, cat de cat…

Au urmat apoi anii de scolarita in care ‘Da’ de ce?’ a disparut pentru a ma intreba cu obstinatie ‘Ce am eu de invatat de aici? Ce lectie a venit sa-mi dea? Ce mai trebuie sa invat?’

Si asa am aflat si am inteles multe, am integrat parti din mine pe care le ignorasem pana atunci, m-am regasit si-am inceput sa ma aduc acasa.

Inca ma gasesc si inca ma descopar si inca ma aduc acasa. Cu mult mai multa blandete acum, e drept. Dar mi-am dat seama ca prin faptul ca intelegeam, de fapt viata in sine nu se schimba. Atrageam aceleasi situatii, acelasi tipar de persoane, ruland in aceleasi programe/scenarii/filme… Eram ca o fetita la scoala, care doar primea lectii, fara sa se ridice din banca si sa faca ceva, sa schimbe ceva, sa spuna ceva, sa creeze ceva.

Si asa am renuntat si la intrebarea despre ce ma mai invata viata de data asta. Am inceput sa actionez. Atentia imi merge acum catre ‘Ce este posibil acum, aici? Ce pot sa fac eu in acest moment, in aceasta situatie? Care este rolul meu? Cum pot sa contribui? Cum altfel pot fi acum? Cum este bine chiar aici, acum?’

Sunt responsabila pentru ceea ce mi se intampla si pentru ceea ce generez la randul meu. Sunt responsabila pentru alegerile pe care le fac si pentru consecintele lor. Pentru starea mea interioara si pentru mediul exterior. Observ cum contextul exterior se rearanjeaza incredibil de rapid, in momentul in care imi asum, inca o data, deciziile luate, in momentul in care accept si las forma experientelor sa apara fara sa fortez intr-o directie anume.

Nu mai cred in greseli. Cand cautam lectia, porneam de la ideea ca am gresit ceva, altfel n-as fi avut de invatat. De fapt, nu mai cred in invatarea ca pedeapsa, ca si cand Universul ar spune Pentru ca n-ai fost cuminte, treci la tabla si mai ia de-aici o lectie!

Cred ca Universul are un simt cosmic al umorului. Ca pot invata jucandu-ma, cateodata singura, iar alta data impreuna cu ceilalti. Cred in experienta, asa cum se desfasoara ea. Cred in viata, in simplitatea si in intelepciunea ei. Imi dau libertatea de a fi si ii las vietii libertatea de a se manifesta.

Iar viata curge altfel. De fapt, viata curge. Iar eu sunt.

Tu?

Din inima,
Ramona

Advertisements

Read Full Post »


Din ce in ce mai des, intalnesc oameni care isi descopera abilitati speciale. Sau, mai bine spus, descopera ceva profund din ei insisi, care a fost tot timpul acolo, asteptand sa iasa la lumina, sa prinda forma, sa se manifeste.

Zilele trecute, un amic imi povestea cum a inceput sa ‘ghiceasca’ raspunsul la intrebari despre fapte/oameni, fara sa stie ceva despre subiect inainte de a fi intrebat. Pur si simplu primeste in acelasi timp cu intrebarea si raspunsul sub forma unei imagini. Exprima imaginea primita in cuvinte si reuseste sa surprinda, de fiecare data reactia fiind ‘De unde stiai?’. Nu stia, doar ca percepe si raspunsul, nu doar intrebarea.

O alta prietena a observat diferenta intre acele ganduri pe care le emite cu intentie si ganduri care o ‘viziteaza’. Ca si cum nu ea le gandeste ci, mai degraba, observa aparitia lor. Aceste ganduri pe care le observa ca apar sunt cele pe care le observa mai apoi si ca se materializeaza. Practic, nu genereaza ci presimte ceea ce se va intampla pe termen scurt si foarte scurt.

Un prieten care traia convins ca el nu este creativ, si-a dat seama ca de fapt, are abilitatea de a crea un spatiu de liniste in care apar cu usurinta idei noi. Una dintre ele a fost crearea unui ambalaj din carton reciclat in momentul in care compania pentru care lucreaza era in cautarea unei infatisari noi pentru un produs existent. (Nu facem publicitate, dar mi-a placut ideea de a proteja copacii, recicland carton…)

Aceluiasi prieten i se intampla sa ‘auda’ gandurile celor din jur. Fie ii apare un gand pe care il aude in cateva secunde verbalizat de persoana de langa el, fie verbalizeaza el ceea ce gandea persoana de langa.

Un fost colaborator imi povestea ca stie persoane in prezenta carora oameni bolnavi incep instantaneu sa se simta mai bine, oameni a caror prezenta este cumva vindecatoare.

Altcineva spunea ca, de cand si-a integrat polaritatile interioare in spatiul inimii, ii poate conduce cu usurinta pe cei cu care interactioneaza, in acelasi spatiu, ghidandu-i catre inima si catre un fel de gandire paradoxica.

O prietena are vise in care primeste mesaje despre ori pentru cei apropiati. De exemplu, viseaza ca este cu o persoana intr-un loc anume, dupa care persoana respectiva ii confirma ca intr-adevar a fost in acel loc in momentul in care visul se intampla…

Altcineva descrie cum primeste toate informatiile in interior, fara a le judeca ori eticheta. In acel spatiu din interior le da libertatea de a se aranja urmand inteligenta lor proprie si astfel apar intelegeri noi si profunde.

Exemplele pot curge in continuare. Sunt abilitati considerate inca (de catre unii) a fi paranormale, pentru simplul motiv ca nu prea suntem invatati sa le dam atentie.

Si ma intreb, si te intreb: tu ce abilitate speciala ai? Ce stii sa faci atat de bine incat nici nu stii cum faci?

Care este darul tau, acel dar care defineste unicitatea ta ca fiinta?

Din inima,
Ramona

Read Full Post »


Nu stiu daca a fost la fel si pentru voi, dar eu am crescut fiind ‘intelept sfatuita’ sa nu dau vrabia din mana pentru cioara de pe gard. Intelepciune ivita din frica si lipsurile vremurilor, de buna seama.

Am urmat intelepciunea sfatului cu gardul? Nu prea. Dar, recunosc, mi-a dat de gandit, si nu doar o data…

Asa ca visul de azi-noapte e tare graitor pentru mine.

Am visat ca aveam o vrabie in maini, iar proverbiala cioara se vedea intr-un fundal, stand tentanta pe gard. Ma uitam la vrabia din mainile mele, in timp ce stiam clar ca nu am nevoie de ea si simteam ca mai mult ma incurca, neavand mainile libere. Bineinteles ca s-a auzit vocea care-mi spunea sa nu o dau pentru cioara de pe gard… Dar mi-era atat de clar ca nu am nevoie de vrabie si ca efectiv imi tin mainile ocupate cu ceva de care nu am nevoie, incat am hotarat sa las vrabia sa zboare si sa-mi eliberez mainile. Si, in timp ce ma bucuram de noua senzatie de usurinta si libertate, dand din maini, deschizandu-le in aer, fara a avea nici cea mai mica intentie sa pornesc inspre a insfaca cioara de pe gard, apar din senin doi porumbei care se aseaza pe bratul meu drept. Si, pentru ca in vis orice e posibil, acesti doi porumbei erau din aceia care rad si vorbesc, pentru ca radeau la mine. Iar cand i-am intrebat ‘Pai, ce-i cu voi la mine pe brat?‘ mi-au raspuns ‘Pai, era liber si am avut loc sa ne asezam.

Am crescut auzind ca inseamna risipa sa dai ceva ce ai – vrabia din mana – pentru o promisiune – cioara de pe gard. Acum cred ca, de fapt, adevarata risipa este sa tii ceva ce nu iti foloseste. Risipa de energie, de timp, de oportunitati ce nu au loc sa apara in viata ta.

Si ma gandesc ca, tot acest context al numitei crizei economice poate fi privit, metaforic, ca o… aglomerare de vrabii. Cu siguranta pe mine ma ajuta in fiecare zi sa-mi dau seama ce am cu adevarat nevoie si ce pot sa eliberez. Material, emotional, profesional, spiritual.

E chiar simplu, sa stii. E nevoie de decizia de a crea spatiu. De curajul de a elibera ce nu iti foloseste acum, stiind ca, daca iti va mai folosi vreodata, va veni iar la tine.

Si de intrebarea ‘Ce pot sa fac chiar acum pentru ca oportunitati la care nici nu ma gandeam sa poata intra in viata mea?’

Din inima,
Ramona

Read Full Post »